x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina respinge planul de pace al Chinei, vrea revenirea la frontierele din 1991

Ucraina respinge planul de pace al Chinei, vrea revenirea la frontierele din 1991

de Redacția Jurnalul    |    24 Feb 2023   •   17:03
Ucraina respinge planul de pace al Chinei, vrea revenirea la frontierele din 1991
Sursa foto: Hepta

Administraţia Volodimir Zelenski a respins, vineri, planul de pace elaborat de China, condiţionând orice armistiţiu între armata ucraineană şi forţele militare ruse de revenirea la frontierele Ucrainei din anul 1991, scrie Mediafax.

"Orice «plan de pace» bazat doar pe un armistiţiu, cu rezultatul unei noi linii pentru delimitare şi cu o continuare a ocupaţiei teritoriului ucrainean nu înseamnă pace, ci ar fi îngheţarea războiului, înfrângerea Ucrainei şi noi faze ale genocidului Rusiei. Poziţia Ucrainei este cunoscută - retragerea trupelor ruse la frontierele fixate în anul 1991", a declarat, prin Twitter, Mihailo Podoliak, consilier al şefului Cancelariei preşedintelui Volodimir Zelenski.

Ministerul chinez de Externe a publicat vineri, în contextul marcării unui an de la începerea invaziei ruse în Ucraina, un proiect privind un "plan de pace" între Kiev şi Moscova. Beijingul propune un armistiţiu durabil şi negocieri de pace, prin susţinerea principiului respectării "suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale".

În acelaşi timp, China insistă pentru tratarea cu seriozitate a "intereselor legitime de securitate ale tuturor naţiunilor", sugerând susţinere pentru argumentaţia Rusiei privind obţinerea de garanţii de securitate din partea Statelor Unite şi NATO.

"Toate părţile ar trebui să susţină Rusia şi Ucraina spre o singură direcţie, ajungerea la un armistiţiu complet. Toate părţile trebuie să rămână raţionale, să demonstreze reţinere şi să evite amplificarea conflictului, înrăutăţirea crizei sau chiar ieşirea conflictului de sub control", subliniază Beijingul, insistând pentru eforturi de evitare a unui conflict nuclear.

 

×
Subiecte în articol: Volodimir Zelenski China