Toate zborurile internaţionale din şi spre Arbil vor fi suspendate începând de vineri, în Guvernul Regional Kurd din Irak, răspuns la votul pentru independenţă al kurzilor irakieni, scrie The Independent.
Ordinul venit din partea guvernului central din Irak a adăugat presiune pentru anularea rezultatului votului privind referendumul pentru independenţă, în care 92% dintre kurzi au votat pentru despărţirea de Baghdad şi formarea unui stat independent.
Guvernul prim-ministrului Haider al-Abadi nu recunoaşte votul de independenţă de luni, despre care spune că reprezintă o mişcare neconstituţională făcută de kurzi pentru a obţine control asupra veniturilor de petrol şi pentru a disputa teritorii, precum Kirkuk.
“Toate zborurile internaţionale, fără excepţie, spre şi din Irbil se vor opri de la ora 6 PM, vineri, în urma unei decizii a cabinetului Irakian şi a prim-ministrului Haider al-Abadi”, a spus directorul Aeroportului Internaţional din Arbil, Talar Faiq Salih, joi.
Companiile regionale, precum Qatar Airways, EgyptAir şi Lebanon’s Middle East Airlines, au anunţat deja pasagerii că zborurile vor fi anulate începând de vineri până, cel puţin, pe 1 octombrie la cererea Autorităţii Aviaţiei Civile din Irak.