x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Washington a devenit primul stat american care a legalizat ''compostul uman''

Washington a devenit primul stat american care a legalizat ''compostul uman''

22 Mai 2019   •   14:02
Washington a devenit primul stat american care a legalizat ''compostul uman''

Washington a devenit marţi primul stat american care a legalizat "compostul uman", considerat o soluţie alternativă la înmormântările şi incinerările tradiţionale şi o metodă ecologică prin care defuncţii pot fi transformaţi în pământ fertil, utilizabil în activităţi de grădinărit, informează DPA şi AFP.

Legea care autorizează "degradarea organică naturală" - definită în mod oficial drept "conversia, accelerată sau în mediu închis, a rămăşiţelor umane în humus" - a fost adoptată la sfârşitul lunii aprilie de parlamentul local, marcând o premieră în Statele Unite.

Noua lege a fost promulgată marţi de Jay Inslee, guvernatorul democrat al acestui stat foarte progresist şi candidat la alegerile prezidenţiale din 2020 cu un program ce mizează foarte mult pe ecologie.

Măsura va intra în vigoare la 1 mai 2020.

"Compostul uman oferă o alternativă la îmbălsămare şi înhumare sau incinerare, este natural, sigur, durabil şi permite economii importante în ceea ce priveşte emisiile de CO2 şi utilizarea terenurilor", a declarat Katrina Spade, care a promovat acest proiect lege în rândul aleşilor locali.

Tânăra americancă este pasionată de aceste soluţii alternative la înhumare de peste 10 ani şi a înfiinţat în oraşul Seattle compania Recompose, care a pus la punct procesul de obţinere a compostului uman, pe care se pregăteşte să îl comercializeze.

Potrivit datelor comunicate de compania Recompose, este vorba pur şi simplu de accelerarea procesului natural de descompunere a cadavrelor, plasându-le vase din oţel alături de paie, rumeguş şi lucernă, unde sunt create condiţii ideale de umiditate şi oxigenare pentru ca bacteriile să îşi îndeplinească misiunea.

"Totul este descompus, inclusiv dinţii şi oasele", afirmă reprezentanţii firmei Recompose, care precizează că "amestecă" în mai multe etape conţinutul containerelor pentru a recupera eventualele plombe dentare, stimulatoare cardiace şi alte proteze care nu sunt biodegradabile.

După aproximativ 30 de zile, "materia pe care o predăm familiilor seamănă foarte mult cu humusul pe care puteţi să îl cumpăraţi de la o pepinieră", au adăugat reprezentanţii acestui start-up.

Metoda ar produce aproximativ un metru cub de humus, echivalentul a două mici roabe, pe care familiile ar putea să îl împrăştie în grădina lor sau să îl folosească pentru a planta un copac în memoria defunctului.

Testat ştiinţific

Procedeul dezvoltat de firma Recompose se aseamănă cu cel deja utilizat de mai multe decenii în agricultură pentru transformarea carcaselor de animale. El a fost testat ştiinţific în 2018 în colaborare cu Washington State University, cu ajutorul a şase cadavre donate de voluntari.

"Am descoperit că metodele utilizate pentru transformarea în compost a unor animale de fermă erau la fel de eficiente şi în cazul oamenilor", a declarat Lynne Carpenter-Boggs, specialistă în ştiinţe ale solului. "Am modificat doar materialele utilizate pentru a le face acceptabile din punct de vedere social", a adăugat ea.

Conform statisticilor citate de compania Recompose, mai mult de jumătate dintre americani aleg, în medie, să fie incineraţi, iar Washington se află în fruntea statelor americane prin prisma acestei preferinţe, cu un procentaj de 75%.

Pentru Katrina Spade, această nouă opţiune este şi bogată în spiritualitate: "Ideea de a te întoarce în natură, într-o manieră directă, şi de a fi plasat din nou în ciclul vieţii şi al morţii este de fapt destul de frumoasă".

Însă confreria episcopală a statului Washington nu este de aceeaşi părere şi a luat în mod oficial poziţie împotriva acestei legi prin intermediul unei scrisori transmise parlamentului local: "Biserica Catolică consideră că tratarea rămăşiţelor umane în această manieră nu asigură o dovadă suficientă de respect faţă de trupul unui defunct".

Iar firmele de pompe funebre nu apreciază deloc concurenţa nou apărută. Compania Recompose intenţionează să factureze cu 5.500 de dolari o "descompunere organică", o sumă mai mare decât preţul mediu plătit pentru o incinerare, dar mai mică decât suma plătită în medie pentru o înhumare clasică într-un sicriu.

Metodele de înhumare "verzi" cunosc o dezvoltare rapidă în Statele Unite, unde companiile propun sicrie bio, înhumări doar în giulgiu, fără sicriu, în localităţile care au autorizat astfel de practici.

Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniştii serialului "Beverly Hills 90210", care a murit în mod neaşteptat la începutul lunii martie, a fost înmormântat într-un costum fabricat pe bază de ciuperci şi alte microorganisme, conform dorinţelor sale.

Denumită "Infinity", acea "ţinută funerară" dezvoltată de start-up-ul californian Coeio, "contribuie la descompunerea corpului, contribuie la neutralizarea substanţelor toxice şi transferă nutrimentele necesare vieţii vegetale" la finalul procesului.

Costumul se vinde cu 1.500 de dolari şi poate fi furnizat inclusiv în cazul unor "livrări de urgenţă", se afirmă pe site-ul companiei Coeio.

Potrivit DPA, legea semnată marţi de guvernatorul Jay Inslee în Olympia, capitala statului Washington, permite şi un proces intitulat "hidroliză alcalină", prin care trupurile defuncţilor sunt descompuse şi transformate în apă şi sodă caustică. Acel procedeu este deja legal în câteva state americane.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: washington compost uman