Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 27 ianuarie, a directorului Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz, Pantelimon Avram.
Potrivit DNA, au mai fost reținuți și Ioan Ștefan, directorul tehnic al Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz, Emil Valentin Mincan, șeful Secției de Producție din cadrul Romgaz — Sucursala Târgu Mureș, și Ioan Tiberiu Olaru, șeful Serviciului Proiectare, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Cei patru inculpați sunt prezentați joi Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Procurorii au reținut că, în primăvara anului 2014, Pantelimon Avram, împreună cu inculpații Emil Valentin Mincan, Ioan Ștefan și Ioan Tiberiu Olaru, invocând existența unor presupuse defecte și emanații de gaze, au hotărât ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducțiune de la trei sonde, ce trebuia executată de către o asociere din care făcea parte și Primăria Târgu Mureș, în condițiile construirii unui cartier de locuințe pe raza orașului, să fie realizată din bugetul propriu al societății naționale.
''Acest lucru a fost posibil prin încălcarea, de către cei patru inculpați, a normelor legale privind disciplina financiară și în construcții, a legislației specifice din domeniul gazelor naturale și, mai mult, fără să existe o justificare tehnico-economică. Prin înregistrarea acestor cheltuieli nejustificate în contabilitatea SNGN Romgaz — Sucursala Târgu Mureș s-a produs un prejudiciu în bugetul acestei societăți în sumă de 146.637 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în favoarea asocierii care trebuia să execute lucrarea respectivă'', precizează DNA, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Grupării Mobile de Jandarmi Târgu Mureș.