x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie ÎCCJ judecă schimbarea încadrării juridice a Alinei Bica

ÎCCJ judecă schimbarea încadrării juridice a Alinei Bica

de Cristian Anton    |    13 Ian 2017   •   20:20

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis repunerea pe rolul acestei instanţe a dosarului în care fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop au fost trimişi în judecată pentru corupţie în legătură cu clasarea unui dosar în care era implicat omul de afaceri Horia Simu. Instanţa programase pentru joi pronunţarea sentinţei în acest dosar.

 

Judecătorii Curţii Supreme au hotărât să repună cauza pe rol, pentru a discuta schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată de DNA. Astfel, pentru Alina Bica se propune schimbarea încadrării din infracţiunile de luare de mită şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu, în infracţiunea de favorizarea făptuitorului. De asemenea, în cazul lui Horia Simu, judecătorii propun schimbarea încadrării din infracţiunea de dare de mită, în infracţiunea de cumpărare de influenţă, iar pentru fostul şef al ANAF, Şerban Pop, din complicitate la dare la mită, în infracţiunea de trafic de influenţă. Aceste propuneri ale judecătorilor vor fi discutate pe data de 18 ianuarie. În septembrie 2015, Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul privind mita pentru clasarea dosarului în care este implicat omul de afaceri Horia Simu. 

Şpagă de 230.000 de euro

Potrivit DNA, în anul 2014, Şerban Pop a primit de la Horia Simu suma totală de 230.000 euro (cash şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară), pentru a interveni la nivelul conducerii DIICOT în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal care îl privea pe omul de afaceri. O parte din aceşti bani ar fi ajuns la Alina Bica, prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu, la acea dată consilierul ei. „La 8 noiembrie 2014, Alina Bica, în calitate de procuror-şef al DIICOT, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la Şerban Pop. Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de omul de afaceri în tranşe, pe parcursul a opt luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop, pentru ca acesta să o remită în scopul menţionat”, susţin procurorii. 

Alina Bica ar fi determinat înlocuirea procurorului de caz şi a efectuat presiuni asupra unui alt subordonat de-al său (care, potrivit probelor administrate în cauză, a acţionat fără vinovăţie), în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în dosarul în care se desfăşurau acte de urmărire penală faţă de Simu, lucru care s-a şi întâmplat ulterior. 

Alina Bica este acuzată de DNA că ar fi primit mită pentru a determina clasarea unui dosar de corupţie

×