x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Interceptările pe “siguranță națională” nu mai sunt probe în dosarele penale

Interceptările pe “siguranță națională” nu mai sunt probe în dosarele penale

de Ion Alexandru    |    05 Feb 2020   •   08:33
Interceptările pe “siguranță națională” nu mai sunt probe în dosarele penale

Înregistrările realizate de Serviciul Român de Informații în baza mandatelor cerute de Parchete și aprobate de instanță, pe Legea Siguranței Naționale, nu mai pot fi utilizate ca mijloace de probă în dosarele de urmărire penală. Curtea Constituțională a emis, ieri, o a doua decizie, în mai puțin de trei ani, prin care consideră această practică profund ilegală și neconstituțională.

Curtea Constituțională a completat, printr-o decizie de ieri, Decizia nr. 51 din 2016, prin care a interzis cu desăvârșire participarea Serviciului Român de Informații în anchetele penale. Concret, CCR a admis ieri, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991.

Articolul admis ca fiind neconstituțional legiferează că „înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege”. Excepția de neconstituționalitate a fost constatată cu majoritate de voturi, conform minutei CCR.

Reamintim faptul că, după decizia din 2016 a Curții Constituționale, fostul Guvern Cioloș, la inițiativa ministrului Justiției Raluca Prună, a modificat peste 100 de articole din Codul Penal și din Codul de procedură penală, într-o singură noapte, fără dezbatere publică.

Peste 3.000 de mandate pe siguranță națională, de interceptare a convorbirilor telefonice sau a corespondenței, au fost emise în ultimii zece ani. Majoritatea acestor interceptări au fost folosite însă ca mijloace de probă în dosare de drept comun, în special în cele instrumentate de Direcția Națională Anticorupție.

 

×