x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Kovesi, boieroaica daunelor morale

Kovesi, boieroaica daunelor morale

de Dan Constantin    |    22 Apr 2016   •   15:33
Kovesi, boieroaica daunelor morale
Sursa foto: ILIE BUMBAC / AGERPRES FOTO

Daunele morale cerute de Codruța Kovesi prin instanță unor jurnaliști ai Antenei 3 și publicației Lumea Justiției nasc dezbateri în probleme de Drept. Nu ne pronunțăm asupra presiunii pe care o exercită asupra unei instanțe simpla prezență în sala de judecată a şefei DNA în calitate de reclamant. Greu de cuantificat emoția completului, dar și mai greu de păstrat în echilibru cumpăna Dreptății, din start viciată de greutatea disproporționată a părților.

Codruța Kovesi a cerut un milion de lei daune morale pentru un presupus atac de defăimare asupra ei exercitat de pârâți, care dezbăteau împreună cu invitații emisiunii televizate motivele plimbării și tergiversării dosarului Bercea Mondial, care includea și mita cerută de Mircea Băsescu. Cazul este răscunoscut și tot neclar rămâne, dar Kovesi, pentru a ieși din aria suspiciunii, a obținut o decizie a CSM de apărare a onoarei și integrității profesionale. Pe această bază și-a susținut și cererea de daune morale.

Prima instanță a hotărât că suferința morală a reclamantei se repară cu 250.000 de lei, circa 55-56 mii de euro. Din salariul pe anul 2015, Codruța Kovesi a obținut 147.012 lei, ceea ce înseamnă că reparația morală echivalează cu 20,4 luni de salarizare la DNA. Bună afacere!

Ziariștii cer în recurs ca reclamanta Kovesi să dovedească suferința, ceea ce la Tribunal nu a probat. Or, o DECIZIE A ÎCCJ (nr. 2.356 din 20 aprilie 2011) a apreciat că în acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Literatura juridică susține că despăgubirile nu trebuie să constituie sursă de înavuțire fără just temei. Hotărârile CEDO, izvor de Drept, arată că nivelul despăgubirilor este modic. Familiile celor decedaţi la Revoluția din '89 au primit câte 15 mii de euro despăgubiri morale. În Austria, durerea ușoară este despăgubită cu 100 de euro, iar cea insuportabilă, cu 350 de euro pe zi. Câtă durere a acumulat Kovesi pentru Bercea Mondial - iată o mare problemă de Drept și conștiință.

 

 

×
Subiecte în articol: Laura Codruţa Kovesi kovesi codruta dna