Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări, Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanţa, în data de 22 august, în cooperare cu cadrele Gărzii de Coastă şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii șederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetățenilor străini.
Astfel, în cadrul activităţilor la o societate comercială cu sediul în judeţul Braşov, care desfăşura activităţi lucrative la un contractor din Constanţa, au fost depistaţi muncind, fără forme legale patru cetăţeni din Republica Moldova.
Datele au fost valorificate în cooperare cu poliţiştii de Imigrări braşoveni, care la sediul societăţii din Braşov au identificat, în aceeaşi situaţie alte două persoane din Moldova.
Străinii au intrat legal pe teritoriul României, cu paşapoarte biometrice, document care le permite o şedere pe teritoriul ţării de 90 de, fără a avea drept de muncă.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni, atrăgând atenţia cetăţenilor străini şi angajatorilor, să acorde interes reglementării legale pe teritoriul României.
Sursa: brasovultau.ro