x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale 7 curse aeriene au întârzieri pe aeroportul Henri Coandă

7 curse aeriene au întârzieri pe aeroportul Henri Coandă

08 Feb 2017   •   13:41
7 curse aeriene au întârzieri pe aeroportul Henri Coandă
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Şapte curse, două Tarom şi cinci Blue Air, înregistrează întârzieri miercuri pe aeroportul Henri Coandă, potrivit informaţiilor afişate pe site-ul aeroportului, dar niciuna nu este anulată din cauza ninsorii şi a poleiului, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), citat de news.ro.

Cursa Tarom cu cea mai mare întârziere ar fi trebuit să decoleze de pe Henri Coandă la ora 8:00, cu destinaţia Iaşi. A doua cursă Tarom, care vine dinspre Chişinău, ar trebui să aterizeze pe Henri Coandă la ora 10:45, dar ora estimată de sosire este 11:04.

O cursă Blue Air trebuia să decoleze la ora 8:55 cu destinaţia Bruxelles, alta la ora 9:00 cu destinaţia Londra, iar alta la 9:05 cu destinaţia Stuttgart.

A patra cursă Blue Air cu întârziere ar fi trebuit să plece de pe Henri Coandă la ora 9:05 către Beauvais (Franţa), iar a cincea, la aceeaşi oră, spre Torino.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunţat că nicio cursă nu este anulată, dar traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă.

”Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul Henri Coandă din cauza condiţiilor meteo. Unele zboruri pot înregistra întârzieri la decolare de până la o oră, determinate de degivrarea aeronavelor”, se arată într-un comunicat al companiei.

CNAB a precizat că pistele, platformele şi căile de rulare ale aeronavelor sunt deschise şi operaţionale.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineaţă, atenţionări cod galben de polei pentru 12 judeţe şi Capitală. De asemenea, Bucureştiul şi nouă judeţe din estul şi sudul ţării sunt, de miercuri până joi dimineaţă, sub avertizare cod galben de ninsori şi viscol.

×