x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident GRAV de microbuz în Buzău. Cinci persoane au fost spitalizate

Accident GRAV de microbuz în Buzău. Cinci persoane au fost spitalizate

08 Oct 2017   •   17:26
Accident GRAV de microbuz în Buzău. Cinci persoane au fost spitalizate

Cinci persoane au ajuns, duminică după amiază, la spital, în urma coliziunii produse între un microbuz de persoane din Republica Moldova şi un autoturism pe şoseaua Nordului din municipiul Buzău.

"Accidentul a avut loc tronsonul dintre Fabrica de Bere şi pasarela Nehoiu. O maşină la volanul căreia era un tânăr de 28 de ani a derapat într-o curbă şi a ajuns pe contrasens după ce s-a învârtit pe şosea. Maşina a fost lovită de un microbuz care circula cu destinaţia finală Chişinău, în care se aflau 14 oameni", a declarat pentru AGERPRES agentul şef Mihai Drăghciu de la Biroul de presă al IPJ Buzău.

Potrivit sursei citate, din impact au rezultat cinci victime, printre răniţi fiind şi un copil de cinci ani.

"Circulaţia s-a desfăşurat cu restricţii circa o oră pe sensul dinspre pasarela Nehoiu spre Fabrica de bere", a adăugat sursa menţionată . www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: accident