x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident TERIBIL în Giurgiu: Doi bărbaţi decedaţi şi două femei rănite

Accident TERIBIL în Giurgiu: Doi bărbaţi decedaţi şi două femei rănite

03 Iul 2017   •   08:57
Accident TERIBIL în Giurgiu: Doi bărbaţi decedaţi şi două femei rănite

Doi bărbaţi, în vârstă de 50 şi respectiv 41 de ani, au decedat şi două femei au fost rănite duminică seara, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe carosabil, pe DJ 507, în afara localităţii Gostinu, judeţul Giurgiu, şi a intrat în coliziune cu un copac.

"Pe DJ 507, în afara localităţii Gostinu, un bărbat în vârstă de 50 de ani din localitatea Daia, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza, a pierdut controlul volanului, a ieşit în afara părţii carosabile, a mers pe şanţul de pe marginea drumului 80 de metri după care a intrat în coliziune cu un copac. În urma accidentului, şoferul maşinii şi un alt bărbat în vârstă de 41 de ani, aflat pe bancheta din dreapta spate, au decedat.Totodată, două femei aflate în maşină, una în vârstă de 47 de ani şi alta în vârstă de 36, de ani au fost rănite", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: accident