x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE - ALERTĂ - Încă un pacient ar fi decedat din cauza unei transfuzii greșite

UPDATE - ALERTĂ - Încă un pacient ar fi decedat din cauza unei transfuzii greșite

20 Apr 2017   •   13:25
UPDATE - ALERTĂ - Încă un pacient ar fi decedat din cauza unei transfuzii greșite

UPDATE: Purtătoarea de cuvânt a Spitalului „Sfântul Pantelimon”, Florina Mitoiu, a precizat că asistenta care a făcut transfuzia greșită a fost suspendată din funcție. Aceasta a realizat greșeala pe care a făcut-o în timpul transfuziei, când starea pacientului s-a deteriorat, a oprit transfuzia și a început manevrele de resuscitare.

Încă un pacient a decedat din cauza unei transfuzii greșite, relatează Antena 3.

Un pacient a decedat după ce cadrele medicale ale spitalului Pantelimon, din București, au greșit grupa de sânge.

×