x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale ANPC a oprit activitatea pieței 1 Mai din Târgoviște

ANPC a oprit activitatea pieței 1 Mai din Târgoviște

13 Mai 2020   •   23:30
ANPC a oprit activitatea pieței 1 Mai din Târgoviște
Sursa foto: Diana Oros

Existența mai multor nereguli care contravin legislației au determinat reprezentanții ANPC să dispună măsura opririi temporare a activității, până la remedierea deficiențelor, a Pieței Agroalimentare 1 Mai, din Tîrgoviște, informează autoritatea.

Reprezentanții ANPC au constatat că nu au fost implementate măsurile de distanțare socială, culoarele dintre tarabe neavând lățimea prevăzută de aceasta, pavimentul neigienizat și cu plăci lipsă, precum și lipsa afișării prevederilor speciale legate de accesul prioritar al persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, în intervalul orar prevăzut în Ordonanțele militare.

Totodată, în urma verificărilor realizate la Piața Bucegi, din Târgoviște, operatorul economic care o administrează a fost sancționat cu o amendă contravențională în valoare de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare nr. 3/2020 și nr. 10/2020 (nu au fost implementate măsurile de distanțare socială, culoarele dintre tarabe neavând lățimea prevăzută de aceasta și lipsa afișării prevederilor speciale legate de accesul prioritar al persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, în intervalul orar prevăzut în Ordonanțele militare).

De asemenea, în urma controalelor efectuate asupra agenților economici care comercializau diverse produse alimentare în piețe, 2 producători au primit avertisment pentru nerespectarea condițiilor de expunere a mărfurilor la comercializare și un agent economic a fost sancționat cu o amendă contravențională în valoare de 5.000 lei, pentru comercializare de produse alimentare cu data limită de consum depașită și fără elemente de identificare și caracterizare, dispunându-se, totodată și măsura complemetară de oprire definitivă de la comercializare a produselor neconforme.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ANPC