Vizitatorii standului Regiunii Gastronomice Europene Sibiu, de la Târgul de Turism al României, au ocazia să deguste preparate inedite, dar şi tradiţionale, de joi până duminică, cât durează această expoziţie la Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, AGERPRES.
Municipiul şi Judeţul Sibiu vor promova în acest an, împreună, cel mai nou proiect: Sibiu, Regiune Gastronomică Europeană 2019.
Doi bucătari profesionişti din Sibiu, Alin Barabancea şi Daniel Joarză, vor servi vizitatorii standului Sibiului patru aperitive care să demonstreze specificul local: mămăligă cu păstrăv afumat, sfeclă roşie coaptă cu cremă de brânză de capră, limbă de vită cu gem de măceşe şi plăcintă de mere. Cei care preferă produsele tradiţionale, gătite la ţară, vor putea degusta celebra brânză de Sibiu, brânză de burduf, telemea de vacă, slănină şi cârnaţi de Mangaliţa, zacuscă şi murături, servite de către producători locali.
"Pentru copii şi pentru persoanele cu necesităţi dietetice speciale organizatorii au pregătit o sesiune de degustare de produse savuroase, dar adaptate", se arată în comunicatul de presă comun al Primăriei şi Consiliului Judeţean Sibiu.
Cei care vor degusta bunătăţile de la standul Sibiului vor avea, de asemenea, ocazia să citească despre ingredientele cu care au fost preparate şi să ştie de unde provin acestea. Vor găsi de asemenea materiale informative despre programele de cultură gastronomică derulate de regiunea Sibiu în 2017 şi cele planificate pentru 2018 şi 2019.
Turiştii vor fi atraşi nu doar de gastronomia locală, ci şi de oferta culturală şi nu numai, potrivit sursei citate.
"Vor fi prezentate atât ofertele municipiului Sibiu, cu bogata sa agendă culturală, muzeele, obiectivele sale turistice şi atmosfera minunată pe care o oferă oaspeţilor, dar şi judeţul Sibiu, cu tradiţiile sărbătorilor de iarnă şi peisajele naturale deosebite. Oferta turistică urbană se va completa cu cea rurală şi astfel oaspetele în regiunea Sibiu va avea prilej şi motiv să rămână mai multe zile aici", potrivit comunicatului de presă.
Vizitatorii vor găsi toate aceste bunătăţi şi informaţiile menţionate la standul 54 din hala C2 a pavilionului Romexpo din Bucureşti.
Municipiul Sibiu, care este primul oraş din România fostă Capitală Culturală Europeană în 2007, va marca o nouă premieră românească în 2019, fiind desemnat Regiune Gastronomică Europeană. Recent, municipiul Sibiu a fost premiat pentru excelenţă în turism, la Gala Asociaţiei Municipiilor din România.