x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Brașov: Peste 45 de artişti la Noaptea Albă a Galeriilor

Brașov: Peste 45 de artişti la Noaptea Albă a Galeriilor

04 Oct 2017   •   13:49
Brașov: Peste 45 de artişti la Noaptea Albă a Galeriilor

Peste 45 de artişti din domenii diverse, cum ar fi pictură, grafică, artă murală, teatru, fotografie, scenografie, design vestimentar, performance şi instalaţii audio-video, vor participa vineri la cea de-a doua ediţie a evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor, numărul spaţiilor în care se vor desfăşura evenimentele fiind dublu faţă de anul trecut.

Potrivit organizatorilor, un număr de patru galerii, 15 spaţii alternative, două locaţii în aer liber, 3 hub-uri creative şi trei ateliere de creaţie îşi vor deschide larg uşile pentru a primi, gratuit, "devoratorii" de artă contemporană.

"Prin continuarea evenimentului, Noaptea Albă a Galeriilor-NAG îşi propune să creeze o infrastructură funcţională în comunitatea artistică braşoveană şi să faciliteze legătura între spaţiu, artist şi public. Ne dorim ca evenimentul să-i stimuleze pe artişti şi pe posibilii producători de artă pentru realizarea unui produs cultural final. La Braşov, ne propunem să avem cât mai mulţi vizitatori şi, nu în ultimul rând, spaţiile să înţeleagă producerea unor evenimente. Din punctul nostru de vedere, evenimentul a prins foarte bine la prima ediţie desfăşurată anul trecut, lucru care s-a văzut şi în numărul mare de vizitatori, 3.500, la fel ca la Bucureşti, şi în reacţiile vizitatorilor care erau la fel de mulţumiţi ca şi artiştii şi spaţiile. Dacă anul trecut evenimentul s-a organizat la Braşov în 13 spaţii, în 2017 numărul este mai mult decât dublu, 27, iar diversitatea domeniilor mult mai mare. Sperăm să fie o reuşită şi această ediţie", a declarat miercuri într-o conferinţă de presă, Augustina Stanciu, manager al evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor la Braşov.

Organizatorul evenimentului este Asociaţia Artburg din Braşov, care recomandă vizitatorilor ca începerea traseului nocturn să pornească de la Info Point-ul oficial al evenimentului, Hof Cafe, situat în Piaţa Sfatului nr.12. Acesta găzduieşte atât petrecerea de închidere a NAG cât şi un cub dansant realizat de Anamaria Guguian, dance performer artist.

Alt eveniment este Video Mapping pe Muzeul Judeţean de Istorie din Piaţa Sfatului, concept şi execuţie a grupului TriFoi Audiovisual, care se desfăşoară exclusiv în Noaptea Albă a Galeriilor. Combinaţia arhaicului cu noutatea video-mapping-ului pune în evidenţă două lumi aparent opuse, spun organizatorii.

În Piaţa Sfântul Ioan, se va desfăşura Biofilm, un spectacol experimental de dans contemporan, muzică şi poezie conceput pentru a crea o experienţă sinestezică, care dă frâu liber senzaţiilor create de diferite forme de artă şi care implică publicul în acest joc liber, democratic şi dezinhibat al intensităţilor.

Balans, o expoziţie a artistelor Ema Voinescu din Braşov şi Blanka Ayo din Bucureşti, vorbeşte prin desene şi figurine despre puterea de a reconcilia două abordări şi două medii diferite, evenimentul urmând să se desfăşoare la Librăria Humanitas, din Piaţa Sfatului.

La Centrul Cultural Reduta, vizitatorii pot vedea expoziţia comună a fotografilor Dan Cotruţă ( fotografie analog), Constantin Broşteanu (fotografie digitală primitivă) şi Horia Petraşcu (remix fotografic). Cei trei abordează tehnici diferite pentru a obţine imagini care explorează limitele mediului fotografic. La Tipografia, Noaptea Albă a Galeriilor va fi marcată printr-o lucrare a lui George Roşu, care atenţionează subtil, prin mijloace de lucru ale artistului, umorul şi cuvintele - procesul de inversare al normalităţii în care pare să se îndrepte viaţa culturală locală, şi printr-o piesă de teatru a grupului ACTcept, care va începe la ora 19,30.

La Cinema One vor rula două documentare gratuite #Botticelli şi #Francofonia. Pe lângă cele două filme, vizitatorii vor putea fi admirată o expoziţie foto de instantanee şi se vor bucura de machiaj de film direct la faţa locului. Rope Street Museum prezintă expoziţia Praf de Stele, semnată de Corina Drăgan, expoziţie de ilustraţie care a luat fiinţă ca jurnal vizual, în urma călătoriilor personale ale acesteia.

La Muzeul "Casa Mureşenilor" poate fi văzută expoziţia "Albrecht Durer-maestrul gravurii renascentiste", iar la Casa Memorială "Ştefan Baciu", expoziţia interactivă "Elefanţi, cuci, cai şi EU". Ca noutate la ediţia din acest an, elevii de la Arte Plastice a Liceului de Artă Braşov vor organiza o expoziţie.

Alteliere de creaţie, expoziţii, teatru, întâlniri cu artişti vor avea loc la Centrul Multicultural a Universităţii "Transilvania", Turnul Negru, Turnul Alb, Galeria Europe-UAP, Art Point Gallery, Galeria Albastră.

Proiectul este finanţat din bugetul municipiului Braşov, iar intrarea în toate spaţiile şi expoziţiile este gratuită. Noaptea Albă a Galeriilor se desfăşoară vineri începând cu ora 19,00, până la ora 03,00. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Noaptea alba a Galeriilor