O fetiţă în vârstă de şapte ani din localitatea buzoiană Poşta Câlnău a fost internată de urgenţă la un spital din Capitală cu simptome specifice botulismului.
Fata a mâncat o conservă de peşte primită la biserică după care s-a simţit rău, iar medicul de familie a trimis-o de urgenţă la un medic specialist.
"Pacienta fost trimisă de medicul specialist la Secţia de Boli Contagioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, prezenta o simptomatologie nu neapărat botulinică, acuza ceva parestezii care totuşi au făcut ca medicul infecţionist să se orienteze asupra acestui posibil diagnostic, iar fetiţa a fost îndrumată la o clinică din Bucureşti unde este ţinută sub observaţie", a declarat medicul epidemiolog Carmen Scîntei din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Buzău.
Potrivit sursei citate, diagnosticul de botulism nu a fost încă confirmat.
"Un bărbat în vârstă de 44 de ani din oraşul Pătârlagele a fost internat în urmă cu circa două săptămâni cu diagnosticul de botulism la un spital din Capitală, dar în urma testele sanitar-veterinare diagnosticul a fost infirmat", a mai precizat sursa citată. AGERPRES