x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cei 8 bătăuși de pe plaja din Mamaia află dacă magistrații emit mandate de arestare

Cei 8 bătăuși de pe plaja din Mamaia află dacă magistrații emit mandate de arestare

15 Aug 2017   •   12:42
Cei 8 bătăuși de pe plaja din Mamaia află dacă magistrații emit mandate de arestare

Cei opt indivizi acuzați că au agresat un mai mulți oameni și au rănit un polițist pe o plajă de din Mamaia au ajuns în această dimineață în fața judecătorilor constănțeni. Magistrații urmează să se pronunțe în privința mandatelor de arestare ale celor 8.

Cei opt, toți de etnie romă, au ajuns la mare din Țăndărei, însoțiți de familii, și și-au instalat cartierul general în Mamaia. Turiștii care se bronzau pe șezlonguri au fost alungați de clanul de romi, bărbații bând, potrivit martorilor, mai multe sticle de alcool înainte de a se lua la harță cu administratorul unei terase. Au atacat cu sticle și un polițist aflat în timpul liber, l-au trântit la pământ și l-au tăiat la o mână. Nu s-au calmat nici când zeci de polițiști și jandarmi de la forțele speciale au împânzit plaja.

În final, agresorii au fost reținuți și conduși la sediul IPJ Constanța, iar astăzi magistrații Tribunalului vor decide dacă aceștia vor fi judecați în stare de arest pentru tulburarea ordinii publice și ultraj.

'Noi n-am bătut pe nimeni, noi am fost bătuți. Ne-au omorât degeaba, mie mi-au învinețit un ochi!', a spus unul dintre ei.

Conform declarațiilor anchetatorilor unul dintre indivizi are antecedente penale, acesta fiind condamnat după ce a agresat un polițist. Clanul, care număra 50 de persoane, printre care se aflau și copii,  venise în Mamaia ca să petrecă mini-vacanța de Sfânta Maria.

Sursa: reporterntv.ro

×