x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Condiții de coșmar în mai multe hoteluri de pe Litoral. Comisar de la Protecția Consmatorului, amenințat de directorul THR Marea Neagră

Condiții de coșmar în mai multe hoteluri de pe Litoral. Comisar de la Protecția Consmatorului, amenințat de directorul THR Marea Neagră

11 Iul 2017   •   18:44
Condiții de coșmar în mai multe hoteluri de pe Litoral. Comisar de la Protecția Consmatorului, amenințat de directorul THR Marea Neagră

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului a fost în control la hotelurile și restaurantele deținute de către THR Marea Neagră, mai precis la hotelurile Diana, Minerva și Venus, marți, 11 iulie a.c. La fața locului, comisarii au găsit condiții absolut mizerabile pentru niște hoteluri de 2 stele. Mai precis pernele erau pline de mucegai, saltelele erau murdare și vechi, băile arată ca după bombardament. Mai mult, la autoservirea, mâncarea nu era consumabilă, produsele fiind susținute în condiții de nedescris, iar ce este cel mai grav, ele fiind o bombă alimentară pentru turiștii care vin să se bucure de o vacanță la malul mării.

O cameră într-un astfel de hotel costă 100 de lei pe noapte, iar aici nu este vorba de o singură cameră plină de mizerie, ci de majoritatea.

Mai mult, Dumitru Hagi, directorul THR Marea Neagră a făcut niște declarații uimitoare, chiar amenințându-l pe Horia Constantinescu, comisar-șef CJPC, că va fi schimbat din funcție pentru că este numit politic de către PSD, relatează jurnaliștii de la replicaonline.ro.

Camerele găsite cu deficiențe vor fi închise, iar autoservirea va fi închisă și ea până la remedierea situației.

×