Potrivit IPJ Vaslui, vineri, minorul a sesizat autoritățile despre faptul că este sechestrat într-o cameră. Ulterior, acesta a întrerupt convorbirea și a respins toate apelurile polițiștilor, nemaiputând fi contactat de echipajele de poliție, pentru a oferi detalii suplimentare despre starea sa.
Minorul, în vârstă de 13 ani, a fost identificat în scurt timp de polițiști, justificând alertarea în mod fals a autorităților ca fiind o glumă, arată polițiștii.
Aceștia fac cercetări, urmând a fi dispuse măsurile care se impun.
„Alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie aduce prejudicii foarte grave la nivelul societății și tulburări ale siguranței publice, atât prin natura și amploarea forțelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare și contracarare (Poliția Română, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Român de Informații), cât și prin stările de temere generate în rândul cetățenilor, atât cei direct afectați, cât și întreaga comunitate”, transmite IPJ Vaslui.
Legislația din România prevede că „alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie” se pedepsește cu amendă de la 500 lei la 1000 lei. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe 112 poate fi sancţionată cu amendă între 500 şi 1000 de lei .
(sursa: Mediafax)