Un accident rutier s-a petrecut vineri pe DN 11, între localităţile Cernat şi Târgu Secuiesc, circulaţia în zonă fiind îngreunată, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Covasna.
Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate două autoturisme, iar circulaţia rutieră se desfăşoară dirijat, pe un singur fir alternativ.
"Din informaţiile pe care le deţinem la acest moment, o persoană a fost transportată la spital. (...) Poliţiştii se află la faţa locului şi efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările producerii acestui eveniment şi acţionează pentru dirijarea traficului rutier", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IJP Covasna, Nicoleta Tolvaj-Marin. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro