x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Droguri de 1,5 milioane de euro găsite asupra a doi gorjeni

Droguri de 1,5 milioane de euro găsite asupra a doi gorjeni

01 Sep 2022   •   08:00
Droguri de 1,5 milioane de euro găsite asupra a doi gorjeni
Sursa foto: Foto: observator.tv

Droguri de 1,5 milioane de euro care urmau să ajungă în Norvegia au fost găsite ascunse în cutii de carton, depozitate într-un autoturism, de către doi gorjeni. Substanțele au fost cumpărate de la un sârb din Timiș, prins și acesta când fugea din țară.

Polițiștii din Gorj și procurorii DIICOT au prins în flagrant, în Petroșani, județul Hunedoara, un bărbat care transporta 93.780 de comprimate dintr-un medicament și 196.770 de comprimate din alt medicament, ascunse în 5 cutii de carton și depozitate într-un autoturism, bunuri cu o valoare de piață de aproximativ 1.450.000 de euro, precizează IGPR.

Totodată, în urma flagrantului, au fost descoperiți și ridicați, în vederea indisponibilizării, 23.840 de euro, respectiv 5.850 de lei, 5 telefoane mobile și 12 cartele SIM.

Alprazolam și Clonazepam, substanțe ce se regăsesc în comprimatele de medicamente descoperite, fac parte din categoria drogurilor de risc.

Din cercetări a reieșit că, în urma unor înțelegeri prealabile, la indicațiile unui cetățean sârb, un bărbat, de 32 de ani, din județul Gorj, s-ar fi deplasat în județul Timiș și ar fi procurat de la cetățeanul sârb respectiv cele 93.780 de comprimate și 196.770 de comprimate.

Bărbatul de 32 de ani ar fi fost însoțit de un alt bărbat, de 33 de ani, tot din județul Gorj, care ar fi avut drept sarcină identificarea unor potențiale autoturisme care să aparțină Poliției Române.

Ulterior, comprimatele au fost ascunse în elementele unui autoturism, având ca destinație finală Norvegia.

De asemenea, polițiștii au oprit în trafic cetățeanul sârb, în timp ce intenționa să părăsească țara, prin punctul de trecere a frontierei Stamora-Moravița, descoperind asupra sa aproximativ 17.000 de euro.

La data de 31 august a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a trei bărbați, pentru trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

În urma prezentării la Tribunalul Gorj, cei trei au fost arestați preventiv.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: droguri