x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Dubla crimă de la Târgoviște. Ultimele clipe ale celor doi bărbaţi asasinaţi într-un câmp cu varză. Cine sunt cele două victime

Dubla crimă de la Târgoviște. Ultimele clipe ale celor doi bărbaţi asasinaţi într-un câmp cu varză. Cine sunt cele două victime

27 Oct 2017   •   13:55
Dubla crimă de la Târgoviște. Ultimele clipe ale celor doi bărbaţi asasinaţi într-un câmp cu varză. Cine sunt cele două victime

Cei doi bărbaţi găsiţi împuşcaţi într-un câmp cu varză din apropiere de Târgovişte se pare că au surprins în flagrant un grup de braconieri, fiind vânaţi cu sânge rece atunci când au încercat să fugă.

Potrivit informaţiilor obţinute de presa locală, consilierul local Gheorghe Ifrim şi angajatul său Ion Neagu erau la cules de varză, pe terenurile cultivate de una dintre victime. Cei doi transportaseră o parte din producție către un punct de vânzare din județ, iar la momentul omorului tăiau varză și conopidă pentru încă un transport.

Potrivit presei locale, un prieten al consilierului l-ar fi sunat pe bărbat și ar fi fost martor indirect la omor. Bărbatul povestește că a auzit, în timp ce vorbea la telefon cu Ifrim, focuri de armă și pe victimă în timp ce se certa cu cineva. Apoi a auzit alte focuri, o persoană țipând și un alt foc de armă.

Surse au precizat pentru presa locală că Gheorghe Ifrim are răni mortale, prin împușcare, în zona abdomenului și a feței. Se pare că ar fi vorba de alice de dimensiuni diferite, cee ce ar sugera o armă cu două țevi. Ion Neagu, angajatul acestuia, ar fi împușcat în spate cu un foc grupat care l-a eviscerat. Bărbatul s-ar fi târât cu ultimele puteri, încercând să scape, însă ar fi fost prins şi executat fără milă.

Reamintim că doi bărbaţi au fost găsiţi împuşcaţi pe un câmp, la Nisipuri, în apropiere de Târgovişte, iar Poliţia este în plină anchetă.

×
Subiecte în articol: crima targoviste