Conform IPJ Olt, polițiștii din Piatra-Olt au fost sesizați, marți seara, cu privire la faptul că, la o locuință din orașul Piatra-Olt, un bărbat ar fi lovit o femeie cu securea în zona capului.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 34 de ani, în timp ce se afla la domiciliul său din orașul Piatra-Olt, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, ar fi lovit-o cu o secure în zona capului pe concubina sa, o femeie de 42 de ani, din comuna Pârșcoveni, județul Olt.
În urma evenimentului, femeia a decedat, iar trupul acesteia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
În urma probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore față de tânărul de 34 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Olt, urmând a fi prezentat, în cursul zilei de miercuri, Tribunalului Olt cu propuneri legale.
(sursa: Mediafax)