x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Ialomița-Plan roșu de intervenție într-un accident cu cel puțin 15 victime pe DN12 Urziceni

Ialomița-Plan roșu de intervenție într-un accident cu cel puțin 15 victime pe DN12 Urziceni

08 Oct 2017   •   16:14
Ialomița-Plan roșu de intervenție într-un accident cu cel puțin 15 victime pe DN12 Urziceni

Patru autoturisme sunt implicate într-un accident rutier cu cel puţin 15 victime pe DN 2, pe raza judeţului Ialomiţa, la ieşire din oraşul Urziceni, ISU Ialomiţa activând planul roşu de intervenţie.

"Au fost alertate două echipaje de descarcerare şi prim ajutor, o ambulanţă SMURD, o autospecială pentru victime multiple şi patru echipaje SAJ. S-a solicitat şi un elicopter SMURD', a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Ialomiţa, Lăcrămioara Chirea.

Circulaţia este oprită la kilometrul 55 între Urziceni şi Bucureşti.

Potrivit sursei citate, a fost activat planul roşu de intervenţie, cel puţin şase persoane sunt încarcerate. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident urziceni