x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale IGSU: Dintre cele 14 persoane rănite în accidentul de pe DN 2, cinci au fos duse la spitale din Capitală, iar nouă la spitalul din Urziceni

IGSU: Dintre cele 14 persoane rănite în accidentul de pe DN 2, cinci au fos duse la spitale din Capitală, iar nouă la spitalul din Urziceni

08 Oct 2017   •   18:16
IGSU: Dintre cele 14 persoane rănite în accidentul de pe DN 2, cinci au fos duse la spitale din Capitală, iar nouă la spitalul din Urziceni

Dintre cele 14 persoane rănite în accidentul de pe DN 2, la ieşirea din oraşul Urziceni (Ialomiţa), cinci au fost transportate la spitale din Capitală, iar nouă la spitalul din Urziceni, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Două dintre persoanele accidentate sunt în stare gravă, a menţionat sursa citată. Persoanele rănite sunt transportate de către echipajele SMURD şi serviciul de ambulanţă judeţeană, după cum urmează: nouă la Spitalul din Urziceni; trei persoane la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon, o victimă la Spitalul clinic Colentina, iar o victimă la a fost preluata de elicopter pentru a fi transportata la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, că accidentul de pe DN 2, la ieşirea din oraşul Urziceni (Ialomiţa), s-a soldat cu un deces şi 14 persoane rănite, iar şase dintre victime au necesitat intervenţia echipelor de descarcerare.

"Până acum avem informaţii despre 15 persoane implicate, dintre care una decedată şi 14 rănite. A fost activat planul roşu, a fost trimis inclusiv elicopterul de la SMURD Bucureşti, o maşină de multiple victime, mai multe maşini de la SMURD şi de la Ambulanţă şi de la Pompieri, bineînţeles. Au fost şase persoane încarcerate, care au necesitat intervenţia echipelor de descarcerare. Acum aşteptăm bilanţul final, despre transportul lor: fiecare la ce spital şi cât de grav este", a precizat el.

Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier cu 15 victime pe DN 2, pe raza judeţului Ialomiţa, la ieşire din oraşul Urziceni. ISU Ialomiţa a activat planul roşu de intervenţie. Circulaţia a fost oprită pe DN 2, la kilometrul 55 între Urziceni şi Bucureşti.

 

×
Subiecte în articol: accident DN2