Karina Knapek/Intact Images ARHIVA
Doi bărbați din Cernavodă au fost reținuți sub acuzația de ultraj, distrugere și refuz de prelevare a probelor biologice după au agresat un polițist și au lovit mașina de Poliție pentru că au fost deranjați în timp ce consumau băuturi alcoolice în public.
Potrivit polițiștilor, la data de 20 iunie, în jurul orei 02.30, cei doi bărbați în vârstă de 27, respectiv 38 de ani, au fost surprinși de o patrulă de Poliție din cadrul Poliției Orașului Cernavodă și o patrulă de jandarmi în timp ce consumau alcool pe spațiul public în Cernavodă.
"Cei doi tineri au refuzat să se legitimeze, devenind violenți, după care au adresat injurii, au lovit autospeciala de poliție și au agresat un polițist. Ulterior, unul dintre tineri a urcat într-un autoturism cu care a acroșat ușor autospeciala de poliție.
Polițiștii și jandarmii i-au imobilizat pe cei doi tineri, i-au încătușat și i-au condus la sediul Poliției orașului Cernavodă conform procedurilor legale.
Bărbații în cauză au fost reținuți pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, iar la data de 22.06.2017 vor fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă", au precizat reprezentanții Poliției într-un comunicat de presă.
Sursa: reporterntv.ro
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că ordonanța privind plata orelor remediale a fost prezentată în ședința de miercuri a Guvernului. Plata va fi motivantă, fiind echivalentă cu salarizarea...
Cele mai mari pensii speciale sunt în magistratură, a declarat, miercuri seara, ministrul Muncii, Raluca Turcan, care a precizat că se încearcă să se găsească o variantă de mișcorare a lor, care să aibă și...
Este cod roșu de avalanșă în Munții Făgăraș, la altitudini de peste 1.800 de metri, a anunțat, miercuri seara, Salvamont Sibiu, care recomandă evitarea traseelor montane.
În urma ninsorilor din ultimele...
Focuri de armă au fost trase la Constanța, după ce doi bărbați au fost prinși la furat de pe podul feroviar ce leagă Medgidia de Negru-Vodă.
Potrivit Poliției Constanța, polițiștii din cadrul Postului de...
Poliţia rusă l-a reţinut miercuri pe fratele lui Aleksei Navalnîi, după ce a efectuat percheziţii la apartamentul din Moscova al disidentului, transmite Reuters.
În cursul zilei de miercuri, poliţia a...
Începând cu data de 1 februarie, la nivelul centrelor de vaccinare din România va începe administrarea vaccinului Moderna pentru care rapelul se realizează la 28 de zile, anunță, miercuri seara, Comitetul...
Cerul va fi mai mult noros si va mai ninge izolat doar in zona montana.Vantul va sufla tare in prima parte a zilei in sud-est si in zona Carpatilor de Curbura, unde va continua sa viscoleasca zapada...
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că prin prezentarea bugetului construit de PSD, demontăm minciuna Guvernului „Nu se poate”: „Le arătăm că se poate”.
„Am fost întrebați care este rostul...
Suedia a întrerupt plata facturilor emise de compania Pfizer pentru vaccinul anti Covid-19. Suedezii reclamă o umflare a facturilor, producătorul considerând că flaconul are 6 doze, deși din el se pot face doar...
Școlile din Anglia nu se pot deschide deocamdată, spune premierul Boris Johnson. O redeschidere este posibilă din 8 martie, în funcție de vaccinare.
Boris Johnson a declarat că decizia finală depinde de...
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, anunță că va verifica toate centrele de vaccinare din subordine. El se declară îngrijorat de faptul că numeroase centre funcționează cu circuit închis și anunță că...
Acolo unde este medic școlar, triajul epidemiologic îl va face medicul, iar unde este asistent medical, triajul îl va face respectivul asistent. Acolo unde nu sunt nici medici, nici asistente școlare, triajul revine...
Nu există indicație medicală ca rapelul la vaccinul anti-COVID să se facă la alt termen decât cel recomandat de 21 de zile, a afirmat, miercuri, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
„Nu există...
Ministerul Sănătății a semnat, zilele trecute, o comandă de încă 9 milioane de vaccinuri anti-COVID de la compania germană CureVac, a anunțat, miercuri, la Guvern, ministrul Vlad Voiculescu.
„Premierul...
Ivermectina pentru uz uman a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii. Specialiştii au spus ca medicamentul se poate folosi în studii clinice, la fel ca în...