x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui

Incendiu la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui

de Redacția Jurnalul    |    01 Feb 2024   •   08:24
Incendiu la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui

Pompierii intervin joi dimineața pentru stingerea unui incendiu izbucnit în sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui.

Potrivit ISU Vaslui, la sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în camera serverelor și exista pericol de propagare la întregul nivel.

„După efectuarea recunoașterii, s-a acționat cu trei linii de intervenție pentru izolarea și lichidarea incendiului. Nu au fost găsite persoane rănite sau intoxicate cu fum ori alte gaze toxice”, transmit pompierii.

Întrucât clădirea instituției este lipită de un bloc turn, echipe de salvatori au mers din ușă în ușă pentru a verifica starea locatarilor, însă nu s-a impus evacuarea locatarilor.

Concomitent cu operațiunile de stingere au fost amplasate mai multe exhaustoare pentru evacuarea fumului extrem de dens care inundase clădirea.

Incendiul a fost lichidat, dar pompierii continuă evacuarea fumului și a gazelor fierbinți.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu vaslui