x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu de proporții la o societate agricolă din Satu Mare

Incendiu de proporții la o societate agricolă din Satu Mare

de Redacția Jurnalul    |    13 Ian 2024   •   20:40
Incendiu de proporții la o societate agricolă din Satu Mare

Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă la o societate agricolă din Satu Mare. Un depozit de cereale a luat foc. Pompierii au reușit să salveze mai multe animale și o cantitate importantă de cereale.

Incendiul a avut loc la o societate agricolă din localitatea Baba Novac. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

Potrivit ISU Satu Mare „la sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului pe o suprafață de aproximativ 200 m² a unui spațiu de depozitare a cerealelor.”

În sprijinul pompierilor au venit membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, Ardud.

„Datorită numărului mare de forțe angrenate la fața locului și a mobilizării prompte a pompierilor (15 cadre militare și 6 pompieri voluntari), incendiul a fost localizat rapid, evitându-se propagarea acestuia. Astfel, au fost salvați aproximativ 400m² din clădirea afectată cu bunurile depozitate, 20 tone cereale, fiind evacuate în siguranță și 16 bovine și 6 porcine”, au transmis salvatorii.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit electric la un conductor electric defect.

(sursa: Mediafax)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Baba Novac Satu Mare