Incendiul care a izbucnit vineri la o hală din localitatea ilfoveană Dărăşti nu a fost încă stins, intervenţia pompierilor continuând luni cu două autospeciale de stingere şi o autoscară, potrivit ISU Bucureşti-Ilfov.
Incendiul a izbucnit într-o hală din structură metalică, amenajată ca depozit pentru arhivă. Clădirea, cu o suprafaţă de circa 1.000 de metri pătraţi, are o înălţime de 15 metri şi comunică cu o altă hală din vecinătate.
După ce focul va fi declarat stins, se va constitui o comisie de cercetare, compusă din pompieri care au participat la intervenţie şi inspectori de prevenire de la ISU Bucureşti-Ilfov, pentru determinarea cauzei producerii incendiului, relatează Agerpres.
Citește pe Antena3.ro