x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiul de vegetaţie din Bucegi - lichidat; zona rămâne în monitorizare

Incendiul de vegetaţie din Bucegi - lichidat; zona rămâne în monitorizare

de Redacția Jurnalul    |    25 Aug 2024   •   22:00
Incendiul de vegetaţie din Bucegi - lichidat; zona rămâne în monitorizare

Incendiul de vegetaţie din Masivul Bucegi a fost lichidat, dar zona rămâne în monitorizare, anunţă duminică ISU Prahova.

''În această dimineaţă, în urma recunoaşterilor efectuate în zonă, nu a fost observat fum în aria afectată de incendiu. Astfel, incendiul este declarat lichidat. În orice caz, zona rămâne în monitorizare şi vom reveni cu informări în funcţie de evoluţia situaţiei'', precizează sursa citată.

ISU a mai arătat că pe parcursul zilei de sâmbătă elicopterul dotat cu Bambi Bucket a efectuat alte 15 lansări de apă asupra focarului.

Incendiul din zona Valea Bujorilor din Masivul Bucegi a izbucnit în urmă cu o săptămână din cauza fulgerelor şi a cuprins vegetaţie uscată, jneapăn şi ienupăr. Luni, incendiul a fost declarat lichidat, însă ulterior s-a reaprins.

Sâmbătă, salvamontiştii au făcut apel la turişti să evite traseele alpine din zonă şi chiar traseele turistice montane din apropiere (Buşteni - Valea Cerbului şi Buşteni - Căminul Alpin - Poiana Coştilei - Pichetul Roşu).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendiu Bucegi prahova zona monitorizata isu