Incendiul izbucnit la căminul de bătrâni din Bucureşti ar fi izbucnit de la o anexă, potrivit uneia dintre infirmierele audiate, sâmbătă, la Poliţia Capitalei.
"Am sunat la 112 şi am scos ce s-a putut să se scoată pe picioare şi restul cu pompierii. Ne-am pomenit şi noi cu flacăra de la o anexă şi atâta tot. Aveam o anexă, o magazie pur şi simplu, unde ţineam lucruri care nu mai erau de folos", a afirmat aceasta, la finalul audierilor.
Ce-a de-a doua infirmieră audiată a declarat că o parte dintre bătrâni au fost coborâţi pe scară, iar restul cu ajutorul pompierilor.
"Am ajutat cât am putut. Eram două îngrijitoare. Eu şi colega mea. I-am scos cu ajutorul pompierilor. Nu am ce sa îmi reproşez. I-am îngrijit, i-am salvat. Este şi patroana la audieri. Pentru mine, ca infirmieră, mi-am facut datoria. Am salvat oamenii" a spus aceasta.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat ancheta în cazul incendiului de la căminul de bătrâni, soldat cu moartea unei persoane.
"În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul, după lichidarea acestuia se va efectua cercetarea la faţa locului sub coordonarea directă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti care a preluat cercetările împreună cu Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei. La acest moment, la sediul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, sunt audiate mai multe persoane care au legătură cu organizarea şi funcţionarea acestui centru", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei. AGERPRES