Vineri, 6 ianuarie, Biserica Ortodoxă va prăznui Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza. Cu acest prilej, va avea următorul program:
Joi, 5 ianuarie - Ajunul Bobotezei
- de la ora 5.25, va oficia Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, urmată de slujba de Sfințire Mare a Apei, la ora 7.30, slujbă identică cu cea oficiată în ziua de Bobotează.
Apa sfințită va fi îmbuteliată în 150.000 de PET-uri ce vor fi oferite credincioșilor constănțeni de Bobotează;
- de la ora 10.30, va fi prezent la capela „Sfântul Mucenic Varvar” a Penitenciarului Constanța Poarta Albă, secția exterioară Valu lui Traian, unde va oferi angajaților și deținuților sticluțe cu Aghiasmă Mare și va rosti un cuvânt de învățătură celor privați de libertate;
- de la ora 11.15, va fi prezent la capela „Sfântul Nicolae” a Penitenciarului Constanța Poarta Albă Centru, unde va oferi angajaților și deținuților sticluțe cu Aghiasmă Mare și va rosti un cuvânt de învățătură celor privați de libertate;
- de la ora 12.30, va poposi la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Hârșova (din parcul de la Dunăre). De aici se va pleca în procesiune către malul Dunării, Port. Slujba de Sfințire Mare a Apei va fi oficiată la ponton. Ierarhul va arunca trei cruci în apa Dunării, ce vor fi recuperate de către tineri curajoși. Apoi, va merge la Spitalul Orășenesc Hârșova, unde îi va binecuvânta pe bolnavii internați;
- de la ora 21.45, va oficia Acatistul Botezului Domnului, Acatistul Sfântului Cuvios Serafim de Sarov și Acatistul Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Vineri, 6 ianuarie - Botezul Domnului
- ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, urmată, la ora 11.30, de tradiționala Procesiune de Bobotează, de la catedrală până în Portul Turistic Tomis, unde, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba de Sfințire Mare a Apei. La sfârșitul acesteia, IPS Teodosie va arunca trei cruci în apele mării, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului;
- de la ora 15.00, va oficia slujba de Sfințire Mare a Apei la debarcaderul din localitatea Ovidiu (str. Primăverii);
- de la ora 17.00, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Techirghiol (str. Plantelor, nr. 3, lângă Grădinița nr. 2).
Sâmbătă, 7 ianuarie - Soborul Sfântului Ioan Botezătorul
- de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Constanța (zona Cora);
- de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.