Concentraţiile poluanţilor în cazul incendiului de la Baloteşti nu au depăşit valorile limită prevăzute de lege privind calitatea aerului înconjurător, iar norul de fum se va deplasa spre nord, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului remis, miercuri, AGERPRES.
"Conform procedurilor în vigoare, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a deplasat, în cursul serii de marţi, 27 iunie, la faţa locului, un auto-laborator care a prelevat probe pentru a determina compuşii chimici care s-au regăsit în norul de fum precum şi concentraţia acestora. De asemenea, în paralel, au fost analizate şi concentraţiile de poluanţi măsuraţi la staţia de măsurare fixă a calităţii aerului (partea Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii aerului) amplasată în Baloteşti. Poziţionarea auto-laboratorului s-a realizat pe direcţia vântului, în localitatea Corbeanca, la aproximativ 400 m de sursa de poluare, în dreptul celei mai apropiate case", se arată în document.
În paralel, s-a făcut o inspecţie în teren, pe direcţia penei de poluant, constatându-se că fumul gros se deplasa paralel cu solul, la o înălţime apreciabilă de localităţile învecinate.
"Mai mult decât atât, fenomenele meteo (ploaie şi vânt), petrecute în jurul orei 21.00, au favorizat dispersia poluanţilor în zona incendiului. Potrivit analizelor efectuate, concentraţiile poluanţilor nu au depăşit valorile limită prevăzute în Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător sau STAS 12574/1987. Poluanţii monitorizaţi cu laboratorul mobil au fost: dioxid de sulf, dioxid de azot, amoniac, hidrogen sulfurat, monoxid de carbon şi compuşi organici volatili. În urma datelor obţinute, s-a concluzionat că incendiul nu a produs o poluare semnificativă în zonă şi, în jurul orei 1.00, s-a dispus sistarea acţiunii de monitorizare cu auto-laboratorul", informează ministerul.
Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie privind evoluţia norului de fum din zona Baloteşti, judeţul Ilfov, se apreciază că în cursul zilei de miercuri (28 iunie), circulaţia aerului, mai ales în straturile mai înalte, se va intensifica din sector sudic, astfel că tendinţa de evoluţie a norului de fum va fi de deplasare către nord şi de dispersie.
Potrivit Gărzii de Mediu, societatea S.C. Prestige Mob SRL, care deţinea depozitul de mobilă afectat de incendiu are Autorizaţie de Mediu emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov nr. 98 din 7 iunie 2010, valabilă până pe 6 iunie 2020, precum şi Autorizaţie de Gospodărire a Apelor nr. 201/IF din 15 iulie 2015, valabilă până la 31 iulie 2017, emisă de Administraţia Naţională 'Apele Române'.
În perioada 2016-2017, GNM a efectuat două controale la S.C. Prestige Mob SRL, în urma cărora societăţii i-au fost impuse măsuri de remediere a deficienţelor pe linie de protecţia mediului.
'Întrucât până la acest moment incendiul nu a fost stins complet şi nu a fost finalizată ancheta ISU în privinţa posibilelor cauze care au generat producerea lui, nu ne putem pronunţa dacă au fost abateri la regimul deşeurilor şi/sau substanţelor existente pe amplasament. De îndată ce focarele vor fi stinse şi vor stabilite cauzele incendiului, Garda Naţională de Mediu va relua controlul pe amplasament şi va dispune măsurile/sancţiunile ce se impun', se menţionează în comunicatul Gărzii Naţionale de Mediu.
În seara zilei de 27 iunie un incendiu a afectat un depozit de mobilă şi, ulterior, un altul cu materiale plastice, lemnoase şi recipienţi aflaţi sub presiune, în localitatea Baloteşti, judeţul Ilfov.AGERPRES