O asistentă din cadrul celei mai mari unități sanitare din județul Botoșani a fost găsită fără suflare în propria casă după ce, timp de 24 de ore, nimeni nu a dat de ea.
Descoperirea macabră a fost făcută de pompierii botoșăneni, chemați prin intermediul serviciului 112 la locuința femeii de către sora acesteia. M.R., de 47 de ani, locuia singură, într-o garsonieră aflată la utimul etaj al unui bloc de pe Aleea Colonel Tomoroveanu, iar sora acesteia a decis să apeleze la ajutorul pompierilor după ce femeia nu a răspuns nici la telefon, nici la ușă, iar cu o seară înainte nu se prezentase la muncă, la Secția de pediatrie a Spitalului Județean, scrie monitorulbt.ro.
Femeia a fost găsită fără suflare în baie.
„Din păcate nu am mai putut decât să constatăm decesul, care survenise cu mai multe ore în urmă", a precizat Cătălina Duhaniuc, medic în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Potrivit apropiaților și foștilor colegi, asistenta era apreciată pentru activitatea la locul de muncă, însă în ultima perioadă era deprimată din cauza unor probleme în familie, dar și a unui conflict cu unul dintre medici.