Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, s-a întâlnit, vineri, cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu, pentru a discuta despre relaţia RADET - ELCEN, printre decizii numărându-se crearea unei comisii de lucru formată din reprezentanţi ai PMB, RADET şi ELCEN care să analizeze din punct de vedere financiar şi juridic datoria istorică, a informat Biroul de presă al municipalităţii.
"Aşa cum am stabilit la întâlnirea precedentă, dispeceratul comun ELCEN - RADET pentru reparaţii şi avarii funcţionează, iar în prezent lucrările de reparaţii sau modernizări se desfăşoară cu o coordonare clară între cele două instituţii. Avem un nou consiliu de administraţie, sperăm ca noua conducere să vină cu soluţii, iar bucureştenii să nu aibă de suferit în sezonul rece. În ceea ce priveşte aspectele financiare, am stabilit o comisie de lucru formată din reprezentanţi ai PMB, RADET şi ELCEN care să analizeze din punct de vedere financiar şi juridic datoria istorică. Suntem cu subvenţia la zi, avem planuri de investiţii", a declarat primarul general.
Firea a explicat că se verifică istoricul datoriei RADET către ELCEN, precum şi protocolul semnat în anul 2008, care prevedea, printre alte aspecte, ca o parte din subvenţia pentru căldura către populaţie să fie suportată şi de către Guvern.
Astfel, prin grupul de lucru nou înfiinţat se doreşte identificarea unor soluţii prin care şi celelalte instituţii ale statului, care s-au angajat prin acest protocol, să se implice astfel încât să nu existe disfuncţionalităţi pe timpul iernii în livrarea agentului termic către populaţie, a precizat PMB.
De asemenea, primarul general a subliniat importanţa unei "planificări realiste, pe termen lung", dar şi a unei colaborări interinstituţionale funcţionale.
"În acest sens, am trimis o echipă de audit la RADET, pentru că vrem să însănătoşim această regie. De la preluarea mandatului am reuşit să finalizăm documentaţia necesară accesării celor 187 milioane de euro, bani europeni, care sunt rezervaţi pentru Bucureşti, în scopul modernizării reţelei de termoficare a oraşului", a precizat ea.
La rândul său, ministrul Victor Grigorescu a punctat necesitatea că ELCEN şi RADET să demareze în perioada imediat următoare o analiză de risc a sistemului de termoficare şi să traseze un plan de acţiuni pentru perioada de iarnă.
"Vreau să stabilească împreună un plan de acţiuni. Dacă se întâmplă, de exemplu, să fie decuplat un CET în plină iarnă, ambele entităţi să ştie exact ce au de făcut, care este ordinea de alimentare, ce manevre au de făcut, cum să reruteze agentul termic, la ce costuri se ridică aceste manevre etc. Avem nevoie de acest plan în cel mai scurt timp posibil pentru a şti exact unde trebuie să intervenim", a declarat Grigorescu.
Ministrul Energiei a adăugat că este necesară identificarea surselor de finanţare astfel încât ELCEN să nu întâmpine dificultăţi în producţia agentului termic, mai ales că societatea are de achitat datorii către furnizorii de gaze, către bănci, dar şi către stat.
Cei doi oficiali au agreat ca la începutul lunii septembrie să reia tema finanţării într-o întâlnire la care să participe atât reprezentanţii RADET şi ELCEN, cât şi specialişti din Ministerul Energiei şi Primăria Capitalei pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru ca ambele companii să aibă bani pentru a-şi desfăşura coerent activitatea.
Sursa: AGERPRES