O femeie din Roman în vârstă de 27 de ani, însărcinată în 21 de săptămâni, a murit la Spitalul de Boli Infecţioase 'Sfânta Paraschiva' din Iaşi, după ce a fost plimbată printre spitale.
Mihnea Hurmuzache, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Paraschiva din Iaşi, a declarat, miercuri, presei că femeia a fost pe 5 ianuarie la Spitalul Municipal din Roman pentru că nu se simţea prea bine. După consultaţie, femeia a fost trimisă acasă cu recomandarea de a urma un tratament simptomatic.
"Starea s-a deteriorat în cursul zilei de 8 ianuarie, luni. Ieri (marţi - n.red.) medicii au crezut că e nevoie de un transfer la un spital din Iaşi din cauza sarcinii. Tânăra a fost trimisă la 16,30. Înainte cei de la Roman au decis să o intubeze deoarece avea o insuficienţă respiratorie. Pacienta a fost dusă la Maternitatea 'Elena Doamna' (din Iaşi n. red.) Deoarece de la vârsta de un an şi jumătate suferea de distrofie musculară, a fost direcţionată la Spitalul de Neurochirurgie pentru efectuarea unor investigaţii medicale imagistice. Nu erau modificări mari. Pentru că aveau o suspiciune de diagnostic de meningoencefalită au trimis-o la Spitalul de Boli Infecţioase. Când a ajuns la noi, femeia era deja în stop cardio-respirator. Timp de o oră s-a încercat resuscitarea. La 21,30 a fost consemnat decesul", a declarat jurnaliştilor medicul Mihnea Hurmuzache.
Trupul femeii a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului. AGERPRES