Pasagerii zborului cu destinaţia Bucureşti de pe Aeroportul Internaţional Maramureş au fost transportaţi, vineri dimineaţa, cu autocarul pe aeroportul din Cluj-Napoca, după ce, joi seara, cursa Bucureşti-Baia Mare a fost anulată din cauza condiţiilor meteo dificile pe AIM, a declarat pentru AGERPRES directorul aeroportului din Baia Mare, Dorin Buda.
Acesta a precizat că pasagerii cursei Tarom au fost transportaţi, vineri, cu autocarul, la aeroportul din Cluj-Napoca, aici fiind îmbarcaţi pe aeronava cu destinaţia Bucureşti. Potrivit lui Buda, anterior, cursa Tarom Bucureşti-Baia Mare-Bucureşti, cu decolare la ora 21.40, a fost anulată din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Totodată, în judeţul Maramureş, drumul judeţean 83 Valea Neagră - staţiunea montană Izvoare a fost temporar blocat în cursul nopţii de joi spre vineri, din cauza unor copaci prăbuşiţi pe carosabil sub greutatea zăpezii, a precizat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă.
Potrivit acestuia, copacii prăbuşiţi au fost tăiaţi de echipele de intervenţie, crengile şi alte resturi lemnoase fiind îndepărtate de pe carosabil, iar drumul redeschis traficului rutier.
Potrivit acestuia, autorităţile locale menţin închis Drumul Judeţean 83A Mara - Runcu din Munţii Gutâi, mai puţin utilizat în timpul sezonului rece.
Dan Bucă a mai precizat că, pe DN 18 Borşa - Pasul Prislop din Munţii Pietrosul Rodnei - Cârlibaba, jud. Suceava, vizibilitatea este sub 100 de metri, traficul rutier fiind îngreunat de ceaţă şi ninsoarea viscolită.
Conform aceleiaşi surse, se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe tronsoane de drumuri naţionale din judeţ - DN 18, DN 18, DN1C , E58 şi DN 17, dar şi pe toate drumurile judeţene şi comunale.
Cel mai mare strat de zăpadă căzut la nivelul solului, 120 cm, se înregistrează în oraşul Cavnic.
Lucrătorii secţiei de drumuri naţionale au intervenit, în ultimele ore, cu 23 de utilaje şi au împrăştiat 130 tone de material antiderapant şi 3.150 litri clorura de calciu, a menţionat sursa citată.
AGERPRES