x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Poliția în acțiune: Bătrână din Botoșani, prinsă cu rața la plimbare

Poliția în acțiune: Bătrână din Botoșani, prinsă cu rața la plimbare

01 Apr 2020   •   23:10
Poliția în acțiune: Bătrână din Botoșani, prinsă cu rața la plimbare

O bătrână din Botoșani a fost prinsă când a ieșit cu rața la plimbare, în jurul blocului. „Nu a fost amendată...pe bunicuță, colegii o cunosc de când rățușca era doar un bobocel!”, scrie Poliția Română pe Facebook, postând o poză cu o bătrână aflată afară cu rața.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, Delia Nenișcu, a declarat  că femeia de locuiește pe strada Primăverii din Botoșani și are peste 60 de ani.

„A fost surprinsă de un echipaj de la Biorul de Ordine Publică în timp ce plimba rața. Având în vedere că era în apropierea blocului în care locuia și pentru că era cunoscută în cartier de polițiștii care patrulează în zonă nu a fost amendată”, a spus Nenișcu.

„Primul semn de umanitate, mulțumim” - este un comentariu care însoțește postarea.

„Lasă că da amendă copiilor de 14 ani care merg după pâine în cartier!”, scrie o altă persoană.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cu rața la plimbare