Potrivit unui comunicat al DGA, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi agenți de poliție din Borșa pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului și a unui agent de poliție locală pentru săvârşirea infracțiunii de omisiunea sesizării.
Conform comunicatului, cei doi agenți de poliție, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, i-au acordat ajutor unui bărbat care a condus un autoturism pe drumurile publice în timp ce era băut şi care a provocat un accident de circulație, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a acestuia.
„Cei doi polițiști, deși l-au preluat pe bărbat de la domiciliu, cu autospeciala de serviciu, nu l-au condus la sediul unității de poliție, nu l-au testat cu aparatul etilotest și nici nu s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar apoi l-au condus înapoi la locuința de domiciliu și au revenit la sediul unității de poliție, afirmând în mod nereal că nu l-au găsit la domiciliu”, arată DGA.
Privitor la polițistul local, procurorul a reținut faptul că, deși s-a aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a omis să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la infracţiunea de favorizarea făptuitorului, comisă de către cei doi agenți de poliție, deşi era prezent în autospeciala de poliţie şi a luat la cunoştinţă în mod direct despre această faptă prevăzută de legea penală.
Dosarul a fost trimis spre judecare Judecătoriei Vișeu de Sus.
(sursa: Mediafax)