Prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea, a convocat, marți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul de Jandarmi Județean din Vâlcea, după cutremurul de 4.5 grade pe scara Richter produs în județ. Acesta spune că nu au fost probleme deosebite.
Cutremurul cu intensitatea de 4,5 pe scara Richter s-a produs la adâncimea de 28,6 km.
În urma seismului, echipajele operative ale ISU Vâlcea au fost deja în teren pentru misiuni de recunoaștere.
„În calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea am fost asigurat, în urma întâlnirii cu factorii decidenți, de faptul că până în acest moment nu au fost semnalate probleme deosebite în județul nostru. Cetățenii nu trebuie să intre intre în panică. În aceste situații este bine să ne păstrăm calmul. De asemenea, trebuie să cunoaștem și câteva reguli folositoare care ne pot ajuta să fim lucizi și să luăm cele mai bune decizii”, a subliniat prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea.
Potrivit ISU Vâlcea, în municipiile Râmnicu Vâlcea și Drăgășani, precum și în orașele Brezoi și Horezu, nu s-au înregistrat probleme deosebite, iar până în acest moment nu au fost semnalate pagube materiale sau victime.
Un cutremur s-a produs în sudul țării în zona Oltenia, județuș Vâlcea, având magnitudinea 4,5. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs la ora 15.16, la distanța de 70 kilometri față de Craiova și 177 km față de București.
(sursa: Mediafax)