x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Au fost prelevate probe de la laboratorul din Timișoara unde a fost descoperit material radioactiv. Zona rămâne securizată

Au fost prelevate probe de la laboratorul din Timișoara unde a fost descoperit material radioactiv. Zona rămâne securizată

de Redacția Jurnalul    |    22 Feb 2024   •   12:45
Au fost prelevate probe de la laboratorul din Timișoara unde a fost descoperit material radioactiv. Zona rămâne securizată
Sursa foto: pixabay.com

Au fost prelevate probe din zona contaminată, joi, urmând să fie făcută o expertiză în cadrul dosarului penal deschis după radiațiile din centrul Timișoarei.

Potrivit Poliției Timiș, au fost prelevate probe din zona contaminată în vederea efectuării unei expertize.

Cercetările în dosarul penal se fac cu privire la infracțiunea de nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, fiind efectuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Zona rămâne securizată și perimetrul asigurat.

Urmează să se realizeze decontaminarea de specialitate.

Echipajul CRBN din cadrul ISU Timiș a intervenit miercuri după-amiaza în curtea unui laborator din Timișoara, unde a fost înregistrată radioactivitate crescută.

Potrivit ISU Timiș, este vorba de „o zonă de teren prezintă radioactivitate crescută”.

„Materialul radioactiv se află în curtea Laboratorului de Igiena a Radiațiilor de pe strada Victor Babeș din Timișoara”, spuneau pompierii. Laboratorul aparține Direcției de Sănătate Publică Timiș.

Cercetarea radiologică s-a efectuat în prezența și sub îndrumarea inspectorului din cadrul Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare.

Echipajul CBRN a securizat zona.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: radiatii probe prelevare