x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Şocant! Un urs a încercat să pătrundă în refugiul Salvamont de la Peştera

Şocant! Un urs a încercat să pătrundă în refugiul Salvamont de la Peştera

09 Noi 2017   •   15:34
Şocant! Un urs a încercat să pătrundă în refugiul Salvamont de la Peştera

Un urs a încercat în noaptea de miercuri spre joi să pătrundă în sediul Salvamont de la Peştera, judeţul Dâmboviţa, a spart geamul de la intrare, însă cei care se aflau în interiorul clădirii au reuşit să alunge animalul, a declarat joi, pentru AGERPRES, şeful Salvamont Dâmboviţa, Doru Diaconescu. 

La acel moment, în refugiul Salvamont se aflau două persoane. 

''În jur de ora 22.30, un urs în jur de 100, 100 şi ceva de kilograme, venind la tomberoanele din faţă de la telecabină, a încercat să intre în refugiul Salvamont de la Peştera. Ne-a spart geamul de la intrare, am încercat să îl izgonim, s-a mai învârtit prin zonă, s-a dus şi la o cabană din apropiere, apoi tot la noi venea'', a spus şeful Salvamont Dâmboviţa, Doru Diaconescu. 

Acesta a adăugat că au mai venit urşi în zona Peştera, mai ales că sunt tomberoane de gunoi, iar animalele sunt în căutare de hrană. 

''Până acum două-trei săptămâni, o ursoaică cu patru pui venea tot timpul la tomberon, acum a apărut ăsta. Cam în fiecare seară vine la tomberon în căutare de hrană, înainte să intre la hibernare. Sperăm să dea zăpada, să intre la hibernare'', a precizat Diaconescu. AGERPRES

×