x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cine este tânărul care a recuperat crucea sfânta din Dunăre, de Bobotează

Cine este tânărul care a recuperat crucea sfânta din Dunăre, de Bobotează

de Redacția Jurnalul    |    06 Ian 2024   •   15:20
Cine este tânărul care a recuperat crucea sfânta din Dunăre, de Bobotează

Vladimir Romaniuc, de 18 ani, un sportiv din Tulcea care se pregăteşte pentru Campionatul european de înot în ape îngheţate, a adus, sâmbătă, la mal, sfânta Cruce aruncată în fluviu de episcopul Visarion, în cadrul ceremonialului prilejuit de Bobotează.

Înotătorul a sărit şi anul trecut în Dunăre cu ocazia ceremonialului religios, însă nu a reuşit să prindă sfânta Cruce, aşa încât anul acesta a încercat din nou. A ales stilul fluture pentru primii metri, una dintre cele mai dificile tehnici de înot.

"De acum vreau să fie o tradiţie. M-am ambiţionat anul trecut, nu am prins-o şi anul ăsta am luptat pentru ea. Am înotat fluture, pentru că la acest stil ai privirea în faţă şi am văzut Crucea, apoi am trecut pe stilul liber. Mă antrenez pentru Campionatul european de înot în ape îngheţate şi anul acesta antrenamentul nu a fost atât de greu ca anul trecut", a declarat presei, la finalul ceremonialului, Vladimir Romaniuc.

Ceremonialul aruncării sfintei Cruci în apă a urmat slujbei Sfinţirii mari a apei oficiate de episcopul Tulcei, Visarion.

Cinci tineri s-au aruncat în Dunăre pentru a aduce la mal sfânta Cruce, iar la final ei au primit din partea Episcopiei premii în bani în valoare de 1.500 de lei şi obiecte religioase.

Campionatul european de înot în ape îngheţate va avea loc la începutul lunii viitoare la Oradea, evenimentul fiind o premieră.

×