x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav pe A3: un TIR s-a răsturnat pe șosea. Circulația este restricționată

Accident grav pe A3: un TIR s-a răsturnat pe șosea. Circulația este restricționată

de Redacția Jurnalul    |    13 Iun 2023   •   07:27
Accident grav pe A3: un TIR s-a răsturnat pe șosea. Circulația este restricționată
Sursa foto: Ilustrație Jurnalul

Autoritățile au impus marți dimineață restricții de trafic pe autostrada A3 București – Ploiești din cauza unui tir care s-a răsturnat pe șosea.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, marți dimineață „traficul este restricționat pe banda de urgență și pe prima bandă a Autostrăzii A3, pe sensul București – Ploiești, la kilometrul 27, în zona localității Moara Vlăsiei, județul Ilfov, după ce un ansamblu auto cu defecțiuni tehnice s-a răsturnat.”

Pe celelalte arterele rutiere, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanță, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov, traficul „se desfășoară pe un carosabil uscat și cu vizibilitate bună”, mai anunță Infotrafic.

În județele aflate sub atenționare meteorologică de instabilitate atmosferică nu sunt condiții nefavorabile care să impună restricții de trafic.

Marți, se vor executa diferite tipuri de lucrări în județul Vâlcea, care impun o serie de restricții, după cum urmează:

- DN 7, tronsonul kilometric 171 - 173, pe raza localitățiilor Budești – Goranu, se asfaltează între orele 18:00 - 06:00, circulația desfășurându-se dirijat, pe un fir.

- DN 64, tronsonul kilometric 120 - 135, pe raza localităților Vladesti-Olanesti, se lucrează la aplicarea marcajelor rutiere axiale, între orele 08:00-18:00. Circulația rutieră se desfășoară îngreunat pe ambele sensuri de mers, a precizat Infotrafic.

Tir rasturnat

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: a3 tir rasturnat restrictii trafic