x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Traficant prins în flagrant cu plicuri în care erau droguri de mare risc, în Târgu Mureș

Traficant prins în flagrant cu plicuri în care erau droguri de mare risc, în Târgu Mureș

07 Aug 2024   •   19:00
Traficant prins în flagrant cu plicuri în care erau droguri de mare risc, în Târgu Mureș

Polițiștii și procurorii DIICOT au reținut o persoană din Târgu Mureș, asupra căreia s-au găsit droguri de mare risc, în plicuri destinate vânzării.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Târgu Mureș, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

Aceasta a fost prinsă în flagrant delict, marți, în Târgu Mureș, în timp ce deținea, în scopul comercializării, 13 plicuri conținând substanță psihoactivă 2MMC.

Ulterior, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate 20 de plicuri conținând 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal (drog de mare risc), peste 60 de grame de substanță psihoactivă 2MMC, precum și alte mijloace de probă.

Procurorii DIICOT Târgu Mureș au dispus reținerea acestei persoane pentru 24 de ore, urmând ca miercuri să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș, cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: traficant droguri risc flagrant