x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie la Cluj! Un preot a fost găsit mort într-o fântână adâncă de 10 metri

Tragedie la Cluj! Un preot a fost găsit mort într-o fântână adâncă de 10 metri

22 Apr 2018   •   13:00
Tragedie la Cluj! Un preot a fost găsit mort într-o fântână adâncă de 10 metri

Poliţiştii clujeni cercetează cazul unui preot în vârstă de 61 de ani găsit mort într-o fântână adâncă de 10 metri, în satul Ghirişu Român.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, se aşteaptă rezultatul necropsiei şi sunt audiaţi membri ai familiei şi alte persoane din localitate.

"Nu sunt suspiciuni de omor, se cercetează dacă a fost vorba despre o sinucidere sau despre moarte accidentală", a spus Traian Morar.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a precizat că fântâna în care a fost găsit preotul se afla în curtea casei parohiale. Corpul acestuia a fost scos din fântâna adâncă de 10 metri de un echipaj de pompieri. AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: preot mort fântână cluj