x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale TRAGEDIE pe caniculă: Un tanar a MURIT la scaldat

TRAGEDIE pe caniculă: Un tanar a MURIT la scaldat

26 Iun 2016   •   07:40
TRAGEDIE pe caniculă:  Un tanar a MURIT la scaldat
Sursa foto: Victor Stroe

Vremea sufocantă din ultima perioadă ne împinge să căutăm orice metodă pentru a ne răcori, iar scăldatul este în unele zone foarte la îndemână. Acum câteva zile, doi tineri din Lugoj s-au înecat în Timiș, unul fiind găsit mort, iar celălalt aflându-se în stare gravă la spital.

Vineri seară, o nouă tragedie s-a produs în comuna Șofronea, lângă Arad. Trei tineri au mers la scăldat la o balastieră aflată în apropierea localității. La un moment dat, unul dintre ei a dispărut sub ape. Inițial, cei care erau cu el nu și-au dat seama ce s-a întâmplat.

Conform aradon.ro, prietenii lui l-au strigat, l-au căutat, dar în zadar și, când au constatat că nu-i dau de urmă, au decis să ceară ajutorul pompierilor, aşa că au sunat la numărul de urgenţă 112.

„Trei scafandri şi o barcă de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad au plecat spre locul respectiv. După aproximativ o oră de căutări, scafandrii au descoperit trupul băiatului de 14 ani şi l-au predat echipajului SMURD aflat la faţa locului. Cu toate că medicii au efectuat manevre de resuscitare, nu s-a mai putut face nimic pentru adolescent. Acesta a fost declarat decedat”, a spus Călin Domşa, purtătorul de cuvânt al ISU Arad, pentru sursa citată.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/06/tragedie-pe-canicula-trei-tineri-au-mers-la-scaldat-doar-doi-s-au-intors-acasa/

×
Subiecte în articol: accident