x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un adolescent şi-a înscenat propria tâlhărire, de frica părinţilor

Un adolescent şi-a înscenat propria tâlhărire, de frica părinţilor

15 Feb 2017   •   16:50
Un adolescent şi-a înscenat propria tâlhărire, de frica părinţilor

Un adolescent din Galaţi a fost sancţionat contravenţional, după ce poliţiştii au stabilit într-un dosar penal având ca obiect infracţiunea de tâlhărie că întreaga situaţie a fost, de fapt, pusă la cale de către presupusa victimă, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, Agerpres, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi. 

Potrivit comunicatului, poliţiştii gălăţeni au fost sesizaţi de un minor de 17 ani despre faptul că în timp ce se deplasa pe o stradă a fost abordat de trei tineri necunoscuţi, care, ameninţându-l cu un cuţit l-au condus în scara unui bloc unde, prin acte de violenţă, l-au deposedat de un ceas în valoare de aproximativ 800 lei. 

În urma investigaţiilor, s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, tânărul şi-a pierdut ceasul de mână şi, datorită mustrărilor de conştiinţă, şi-a înscenat comiterea unei tâlhării în dauna sa. Astfel, după ce minorul a intrat în scara unui bloc unde şi-a tăiat pantalonii cu un ciob de sticlă şi s-a lovit în mod repetat în zona feţei pentru a-şi crea leziuni, s-a deplasat la domiciliu său înştiinţându-şi tatăl despre faptul că ar fi fost victima unei tâlhării. 

Fiind pus în faţa rezultatului investigaţiilor efectuate tânărul a recunoscut falsa alarmare, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100 lei.

×
Subiecte în articol: adolescent talharie inscenare