Un copil în vârstă de opt ani a murit în cursul nopţii trecute în comuna Mateeşti, după ce casa în care locuia a luat foc, iar minorul s-a intoxicat cu monoxid de carbon, potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, remis joi AGERPRES.
Conform sursei citate, copilul a fost scos de tatăl acestuia dintr-o cameră afectată de incendiu, iar un echipaj medical al Ambulanţei a început manevrele de resuscitare a minorului, dar fără rezultate favorabile.
În urma incendiului, au ars bunurile dintr-o cameră de locuit (mobilier, electrocasnice, materiale textile) şi acoperişul casei, pe o suprafaţă de cinci metri pătraţi. Cauza producerii incendiului nu a fost încă stabilită.
În luna octombrie, în judeţul Vâlcea s-au produs şase incendii de locuinţe. AGERPRES