x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Victorie PSD la Brăila. PNL este pe doi, iar USR PLUS ar putea rămâne fără consilieri

Victorie PSD la Brăila. PNL este pe doi, iar USR PLUS ar putea rămâne fără consilieri

28 Sep 2020   •   11:46
Victorie PSD la Brăila. PNL este pe doi, iar USR PLUS ar putea rămâne fără consilieri

Marele câștigător al alegerilor locale de duminică de la Brăila este PSD. Numărătoarea paralelă a partidelor arată că primarul în exercițiu al orașului Brăila și președintele Consiliului Județean au obținut noi mandate. PSD va avea majoritate clară și în consilieri.

Potrivit datelor neoficiale, la alegerile pentru funcția de primar al orașului Brăila, social democratul Marian Dragomir a obținut un scor concludent de 63,34%. Contracandidatul său a fost Lucian Căprariu de la Brăila Nouă. Acesta a fost susținut de PNL și a obținut 17.12%.

Victorie fără dubii a obținut PSD și la alegerile pentru Consiliul Local Brăila. Rezultatele neoficiale arată că PSD are 50,06%, urmat fiind de PNL - 18,16%, Alianța USR - PLUS - 6,86%, PMP - 6,48% și PRO România - 3,45%., scrie Mediafax

Social democratul Francisk Chiriac a câștigat detașat alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Brăila. El a obținut 50,63% și a fost urmat de liberalul Cătălin Boboc cu 24,01%. În Consiliul Județean Brăila vor intra următoarele partide: PSD - 47,72%, PNL - 26,41% și PMP - 6,85%. USR – PLUS ar putea rata intrarea în legislativ deoarece nu depășește pragul necesar impus unei alianțe electorale.

=

×